artiști vizuali

eugen Dediu

Eugen Dediu (n. 1996) este regizor și scenarist, absolvent de regie de film și TV din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”, cu un doctorat în film obținut la aceeași universitate. Din 2018 lucrează în industria cinematografică, scriind și regizând o serie de scurtmetraje (atât de ficțiune, cât și documentare), vizionate și premiate în cadrul mai multor festivaluri naționale și internaționale. Se află în pregătire cu lungmetrajul său de debut și a regizat spectacolul de operă D’ale carnavalului.

alexandru-claudiu maxim

Alexandru-Claudiu Maxim (n. 1990) este artist vizual și explorează teme precum absurdul, ironia și emoțiile puternice care domină natura umană. Lucrările sale abordează subiecte precum inevitabilitatea morții și percepția ei în imaginarul contemporan, manifestarea trecerii timpului și alegerile de a trăi între extremele existenței, precum și ce înseamnă iubirea ca formă de prezență. Din 2017, Maxim s-a alăturat grupării artistice Pastila Roz (din care fac parte Beaver și Marian Codrea), cunoscută pentru spiritul său satiric, jovial și nonconformist, contribuind la numeroase proiecte artistice. A fost managerul proiectului The Art Machine, un vending machine de artă unic în România, lansat la București în 2019. The Art Machine marchează un început inovator pentru accesibilizarea artei și stimulează colecționismul de artă din România.

anita m. frâncu

Anita M. Frâncu (n. 1991, Brașov) este artist vizual care explorează prin tehnici mixte dimensiunile simbolice și sensibile ale existenței, balansând între abstract și figurativ. Lucrările sale creează un dialog între vulnerabilitate, spiritualitate și expresie plastică, invitând privitorul la o reflecție profundă asupra condiției umane.

nichita stamate

Nichita Stamate (n. 1995) este un artist vizual, scriitor, filosof și făuritor de lumi. Receptacolul unui vast univers interior, cu un interes pentru istorie, arhitectură, limbi și semne și preocupat de desăvârșirea unei lumi fantastice, creațiile lui pot fi văzute ca formând un continuum, o lume vizuală aparte ce implică text, inspirații din lingvistică și o preocupare deosebită pentru caligrafie și sisteme de scriere. Studiile de arhitectură își găsesc ecoul atât în creația sa vizuală, cât și în alte domenii în care a activat, precum concepția grafică sau conceperea de produs, fiind membru al studioului A0plus.

alexandra duță

Alexandra Cristina Duță (n. 2001) este o artistă vizuală specializată în arta 3D și digitală, interesată de relația dintre om, identitate și mediu, pe fundalul tensiunilor interioare și sociale. Practica sa îmbină grafica, animația și instalația digitală, explorând teme precum consumerismul, lupta cu impulsurile umane sau disoluția sinelui. În proiectele sale recente, utilizează diferite tipuri de software pentru a crea experiențe vizuale care provoacă și implică, atât emoțional, cât și fizic, privitorul.

ana vîrdol

Ana Vîrdol (n. 1999) este absolventă de masterat la Universitatea Națională de Arte din București, specializarea arte grafice. Lucrează în principal cu tehnici tradiționale, cu precădere acuarela, însă experimentează în proiectele sale vizuale combinarea tehnicilor tradiționale cu cele digitale, precum desenul și animația. Este interesată de mitologie, simbolism și spații interioare introspective.

roxana bărbulescu

Roxana Bărbulescu (n. 1995) este arhitect, designer grafic și artist vizual, activând interdisciplinar la granița dintre spațiu, imagine și ilustrație. Formată la UAUIM București și ETSAM Madrid, îmbină rigoarea arhitecturală cu o expresivitate vizuală intuitivă. Lucrările sale includ animații live, scurtmetraje, identități vizuale și proiecte editoriale, dezvoltate în colaborare cu artiști, instituții și branduri independente. Este activă în inițiative culturale din zona artelor spectacolului, arhitecturii și cercetării urbane. Practica sa reflectă o estetică contemporană și emoțională, articulată printr-un limbaj vizual contemporan.

daniel munteanu

Daniel Munteanu (n. 1981) este un artist vizual și fotograf român, cunoscut pentru proiectul de lungă durată Transience și pentru modul în care explorează fragilitatea memoriei, transformarea spațiilor și efemeritatea prezenței umane în peisaje aparent obișnuite. Lucrările sale combină documentarul cu o abordare poetică, oferind o reflecție vizuală asupra timpului, identității și relației dintre om și mediu.

vlad basarab

Basarab este doctor în arte vizuale (Universitatea Națională de Arte, București, 2023). În 2013, s-a întors în România după 18 ani cu prilejul unei burse Fulbright. În 2001 a absolvit Bachelor of Fine Arts în ceramică la University of Alaska Anchorage, iar în 2013 Master of Fine Arts în multi-media la West Virginia University, SUA. În 2020 a obținut Premiul pentru Artă în Spațiul Public al Uniunii Artiștilor Plastici și al Ministerului Culturii din România. În 2017, artistul a obținut Premiul de Excelență la Bienala Internațională de Ceramică Cluj.
În 2014 a câștigat premiul 1 la Concursul internațional pentru proiectarea Monumentului Limbii Române organizat de Academia de Științe a Republicii Moldova.