Într-o dimineață a Evului Mediu târziu, la Florența, în anul 1265, se naște un copil care va schimba pentru totdeauna felul în care oamenii privesc iadul, poezia și chiar propria lor viață. Numele lui este Durante Alighieri, pe scurt Dante. Crește într-un oraș înfloritor, dar sfâșiat de lupte politice. Tânărul Dante este atras de poezie, de filosofia scolastică, dar și de arta guvernării. Însă un eveniment aparent banal îi va marca destinul: întâlnirea cu Beatrice Portinari, o fată aproape de vârsta lui, care îi va deveni idealul iubirii pure și al frumuseții divine. Chiar dacă o va vedea de foarte puține ori și o va pierde devreme, Beatrice rămâne centrul vieții sale interioare și al operei lui.

Timpul trece, iar Dante se implică în viața cetății. Ajunge chiar magistrat în guvernul Florenței. Dar orașul este sfâșiat între facțiuni: guelfii și ghibelinii, iar apoi, între guelfii albi și cei negri. Dante, guelf alb, cade victimă războaielor interne. În 1302 este condamnat la exil. Niciodată nu se va mai întoarce la Florența. Rătăcește prin nordul Italiei, trăind din ospitalitatea câtorva protectori. Exilul îi devine durere, dar și sursă de forță creatoare. În acei ani începe să scrie ceea ce va deveni Divina Comedie – poemul total al Evului Mediu.